Dicţionarul machetatorilor mărcilor poştale româneşti

Colectibile diverse - cărți poștale, acțiuni, documente, insigne, sigilii, antichități, etc.

Moderatori: berserkr, Deus, vlahul

Scrie răspuns
popoviciliza
******
******
Mesaje: 1951
Membru din: 16 Feb 2014, 18:07

Dicţionarul machetatorilor mărcilor poştale româneşti

Mesaj de popoviciliza »

Dicţionarul machetatorilor mărcilor poştale româneşti
de Cristian Andrei Scăiceanu
400 de pagini
147495190-0-240.jpeg
147495190-0-240.jpeg (8.09 KiB) Vizualizat de 3498 ori
„Cartea domnului Cristian Scăiceanu abordează în premieră în România domeniul designului de mărci poștale. Cu toate că este indiscutabil un domeniu artistic, machetarea timbrelor nu a constituit un subiect interesant pentru istoricii de artă pentru că nici artiștii nu au fost foarte tentați de acest domeniu. La rândul lor filateliștii au neglijat pe nedrept pe designerii care au machetat mărcile poștale. Așa se face că subiectul este puțin cunoscut. Volumul de față încearcă, într-un demers recuperator, să identifice și să prezinte designerii mărcilor poștale românești. În dicționar sunt prezenți artiști plastici consacrați și artiști ale căror nume nu sunt foarte cunoscute publicului larg. Pe lângă aceștia, printre realizatorii mărcilor poștale românești se numără arhitecți și scenografi.

Constatăm cu satisfacție că mulți dintre realizatorii de mărci poștale sunt și machetatori de bancnote, monede și medalii. Dintr-un șir mai lung enumerăm pe Atanase Avramescu, Ludovic Bassarab, Ioana Bassarab-Starostescu, Alexandru Brătescu-Voinești, George Chirovici, Ștefan Constantinescu, Ion Dem. Demetrescu, Horațiu Dimitriu, Alexandru Ionescu-Iași, Ilie Mihăiescu, Ary Murnu, Costin Petrescu și Șerban Zainea. Unii, precum Șerban Zainea, Atanase Avramescu sau Ilie Mihăiescu, au fost chiar angajații Băncii Naționale a României, alții doar colaboratori.

Volumul a reușit să acopere multe din petele albe care existau în domeniul machetării mărcilor poștale, dar fiind o lucrare de pionierat nu epuizează subiectul și trebuie privită ca o invitație pentru noi cercetări în acest interesant domeniu.”

Poate nu iniţiam topicul dacă nu remarcam că prefaţa este semnată de Isărescu... motiv pentru care am şi pus unul dintre paragrafele de mai sus. Omul rar - pentru unii dintre noi - semnează o prefaţă pentru o lucrare de referinţă în alt domeniu decât se pricepe (avem colegi care chiar susţin că nu are competenţă în design-ul monedelor / bancnotelor), dar care nu a lasat să se cunoască cine a făcut design-ul bancnotelor pe care le-a semnat (în număr imens de tipuri), cu excepţia semnăturii regretatului grafician Octavian Ion Penda.

... mai multe detalii despre aceşti anonimi de sub Isărescu: viewtopic.php?t=1556&start=15

https://carturesti.ro/carte/dictionarul ... elated&p=4
Scrie răspuns